Obiceiuri și tradiții sălăjene de Sânziene

În ultima vreme, sărbătorile românești par să aibă tot mai multă priză în rândul publicului. În același timp se pare că tot ce ține de mistic, vrăji și lucruri nevăzute par să țină aprinsă curiozitatea și atenția, mai ales în rândul tinerilor. La nivel de județ, dr. Camelia Burghele a întreprins, de-a lungul anilor, numeroase studii și cercetări cu privire la sărbătoarea ce are loc pe data de 24 iunie și care poartă la noi în județ denumirea de Sânziene, în timp ce în Muntenia și Oltenia ea poartă denumirea de Drăgaica. Cu ajutorul etnologului și cercetătorului științific din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău (MJIAZ), intrăm treptat în lumea obiceiurilor și tradițiilor direct legate de simbolistica sânzienelor.

Relația sălăjenilor cu Sânzienele este una veche și bine știută în popor. Acestea erau cunoscute în vechime ca niște zâne bune, care zboară noaptea prin văzduh, mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor. Ele au o latură atât pozitivă cât și negativă. Pot fi bune și generoase, dar pot fi și rele, supărând oamenii. Cu prilejul acestei sărbători, obiceiurile și tradițiile sunt numeroase, dar cea mai cunoscută asociere a sărbătorii este cu împletirea cununilor din flori de sânziene, acele flori galbene sau albe care cresc pe câmpurile din apropierea satelor.

Dacă ne referim la caracterul istoric al sărbătorii, atunci este important de precizat că această sărbătoare are la origine un cult roman pentru zeița Diana. Astfel, numele de Sânziana, așa cum este cunoscută sărbătoarea în regiunea noastră, provine de fapt din „Sancta Diana”. Dr. Camelia Burghele  este de părere că, la nivel de județ, continuitatea religioasă și lingvistică a sărbătorii este asigurată în acest caz tocmai de faptul că procesul de transformare a avut loc într-un mediu popular, adică rural. Potrivit etnologilor români, sânzienele sunt de fapt acele zâne, sub apariția unor fete frumoase, care trăiesc în păduri sau pe câmpii. Ele sunt surprinse mereu în colectivitate, cel mai adesea ele se prind în horă, într-un dans magic, pentru a revărsa binele în jur. Sânzienele dau puteri deosebite florilor și buruienilor care devin acum plante de leac, potrivite pentru toate bolile. Totodată, este fac să rodească holdele, înmulțesc păsările și animalele, apără semănăturile de grindină, vindecă bolile lumești. Atunci când sunt văzute sau descoperite, se spune că ele se supără și devin personaje negative, putând urâți oamenii, îi pot lăsa fără puteri, îi pot vătăma sau le pot lua chiar graiul celor care le observă dansul.

Din punct de vedere al legăturilor și conexiunilor acestei sărbători cu lumea fantastică, legăturile sunt multiple. Se spune că, în noaptea de sânziene, se deschide cerul și astfel oamenii pot comunica direct cu divinitatea. Întâmplător sau nu, tradiția ortodoxă sărbătorește tot pe data de 24 iunie ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, acesta având menirea de a pregăti minunea nașterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Astfel, se pare că sărbătoarea creștină a nașterii unui sfânt a înlocuit un ciclu de sărbători agrare ce se țineau în perioada solstițiului de vară.

Pe de altă parte, Dr. Camelia Burghele mai arată în lucrarea sa „De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan” (carte apărută în anul 2017 la editura Institutul European) că există o legătură culturală, istorică dar mai cu seamă antropologică legată de subiectul sânzienelor. Vorbind despre termenul de „revrăjire a lumii”, ca o nouă conectare a publicului larg la subiectele legate de trecutul cultural și nu numai, Sânzienele reprezintă de fapt acel gen de sărbătoare nocturnă colectivă, care reclamă femininul magico-ritual creând astfel o altfel de lume, un spațiu aparte în care fantasticul și miticul guvernează intervalul de timp asociat solstițiului de vară. Povestea se conturează totodată și în jurul soarelui, cel care poate echilibra relația om – divinitate, prin transferuri de energii și puteri. Legătura sărbătorii de Sânziene cu soarele este redată și prin coloristica florilor de sânziene, florile având culoarea galbenă și evident cromatică solară. Totodată, împletirea lor se face sub formă de cununi rotunde, cu legătură directă către similaritatea cu discul solar. Se mai spune în popor că în ziua de Sânziene soarele „stă în loc” sau „joacă”. Și acesta nu este un dublu rol al soarelui, deoarece în accepțiunea populară se spune că acesta este de fapt momentul în care se atinge jumătatea de arc temporal. Acum se celebrează solstițiul de vară iar Sânzienele marchează astfel jumătatea anului cronologic, marcând totodată și ziua din care vara începe să dea înapoi. Tot acum cucul, considerat și pasărea verii, încetează să mai cânte, semn că vara își pierde gradual puterile.

Cercetătorul științific al MJIAZ ne-a mai declarat că „sânzienele sunt asociate solstițiului de vară și, prin extensie, ele sunt repere ale belșugului specific verii”. Totuși, de la o zonă la alta, contextul ritual este diferit. În regimul nocturn al sărbătorii se aprind focuri mari însoțite de zgomote puternice, acest ritual având loc la sat pentru purificare și alungarea forțelor malefice. Plantele cu adevărate puteri curative, adică plantele de leac, se culeg tot acum, iar pentru aceasta este recomandat culesul în noaptea de Sânziene, de către cele mai frumoase fete.  Cu roua căzută pe aceste flori în noaptea de Sânziene se spune că strămoșii noștri tratau bolile de ochi și de piele, iar cu zeama obținută din zdrobirea frunzelor plantelor se tratau frigurile.

Tot legat de simbolistica Sânzienelor se leagă și obiceiul fetelor de a-și găsi ursitul, dormind cu flori de sânziene sub pernă. Totodată, pentru a fi mai drăgăstoase ele își prind sânziene în păr și se spală cu roua aflată pe aceste flori în dimineața sărbătorii.

O altă tradiție este legată de puterea de a ghici cine va trăi și cine va muri în acel an. Astfel, se împletesc cununi din flori de sânziene pentru fiecare membru din gospodărie și mai apoi acestea se aruncă pe casă sau pe șură. Se înțelege de aici câtă responsabilitate era pe umerii celor care aruncau aceste cununi. Tradiția spune că acele cununi de sânziene care rămâneau pe acoperiș indicau că cel în cauză va trăi iar în cazul cununilor care cădeau indicau că persoana în numele căruia au fot aruncate va muri chiar în acel an.

Etologul și antropologul cultural dr. Camelia Burghele ne-a declarat că „de fapt, aceste cununi de sânziene nu se împletesc pentru morți, ca parte a unui ritual funerar, ci ca un demers divinatoriu. Mai exact, pentru a se diferenția cei care vor muri într-un viitor apropiat (poate chiar în acel an), de cei cărora le-a rămas cununa de sânziene pe acoperșul casei, fapt ce le prevestea acestora o viață mai lungă.

Împletirea cununilor de sânziene se făcea de către fetele tinere și frumoase dar și de femeile mai în vârstă, iar pentru aceasta se preferau florile galbe. Cele albe se foloseau mai mult ca plante de leac”.

Pentru a aduce bunăstare în familie, la sat se păstrau, la grinda casei, florile culese în ziua de Sânziene, atunci când soarele era mai aprins pe cer. Rolul lor era să protejeze și să ferească locuitorii casei de nevoi și necazuri.

În satele sălăjene se mai puneau flori de sânziene și în grădini, pentru a genera rod culturilor și pentru fertilitatea plantelor.

În opinia cercetătorul științific al MJIAZ, „această sărbătoare prinde tot mai multă atractivitate la nivel de județ și nu numai, lucru care este de altfel de apreciat. Ar trebui să facem tot mai multe eforturi pentru a reconstitui sărbătorile cu specific sălăjean, să valorizăm și să promovăm în mod corespunzător portul de sărbătoare local (cu individualitatea  fiecărei subzone) și nu în ultimul rând să ne mândrim cu specificitatea istorică și culturală a județului”.